coc-jos

O nouă zi, un nou look: descoperă cocurile joase!

Există diverse modele de cocuri, unele mai simple, altele mai complicate. Urmăreşte tutorialul nostru video şi învaţă să îţi faci o coafură simplă, dar elegantă.

COCURILE JOASE SUNT COAFURI SIMPLE, ELEGANTE ŞI FOARTE VERSATILE

Strâns sau lejer, sus sau jos, pentru evenimente sau doar pentru că vrei părul prins – această coafură se potriveşte oricărei ocazii.
 

Urmăreşte tutorialul NIVEA pentru cocul jos

Să-ţi faci singură un coc jos este destul de uşor, iar scopul nostru este să îl facem şi mai uşor, cu ajutorul produselor potrivite. Pentru început, tot ce ai nevoie este puţin fixativ, câteva agrafe de păr, o perie sau un pieptăn pentru tapat şi un elastic de păr.

Tutorial pas cu pas pentru un coc jos

Pasul 1 - Aranjează-ţi părul

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îţi pieptăni părul cu o perie astfel încât acesta să fie uniform. În continuare, trage o linie pe centru, utilizând un pieptăn. Încearcă să îți dai seama dintr-o privire dacă secţiunea este perfect centrată.

Pasul 2 - Fă-ţi o coadă răsucită

Piaptănă-ţi părul încă o dată, verificând ca partea cozii să fie uniformă. Trage-l înapoi într-o coadă mică și prinde-l cu ajutorul elasticului de păr. Cu degetele, fă o deschizătură mică la baza elasticului, apoi introdu capătul cozii prin ea. Repetă acest pas.

Pasul 3 – Creează cocul

Acum este timpul să-ţi transformi munca într-un rezultat vizibil. Creează cocul fixând partea de sus a cozii la baza capului, apoi trage-l puţin pentru a-l mări. Foloseşte agrafele de păr pentru a te asigura că totul stă acolo unde trebuie.

Pasul 4 - Leagă totul împreună

Ia restul părului rămas din coadă şi ascunde-l în interiorul cocului format. Foloseşte alte agrafe pentru a fixa firele de păr.

Pasul 5 - Firele rebele nu au nicio şansă

Aproape ai terminat! Foloseşte puţin fixativ pentru a-ţi fixa coafura şi pentru a-i da cocului tău un aspect elegant, fără fire rebele.


Atât de multe cocuri, atât de puţin timp

Sunt atât de multe coafuri de tip coc din care ai posibilitatea să alegi şi există o variantă pentru oricine şi pentru orice tip de păr. Iată câteva:

  1. Sus sau jos. Elegant sau lejer. Cocul este în trend oricum.
  2. Cocurile laterale dau o notă unică şi sunt perfecte pentru orice ţinută.
  3. Cocurile-gogoaşă sunt unele dintre cele mai simple coafuri şi pot fi purtate în vârful capului.
  4. Cocurile răsucite sunt un alt model care se aşează foarte bine pe spatele capului.
  5. Cocurile lejere pot fi purtate ca să dea o notă de volum look-ului tău.