
CURĂȚARE
Descoperă
mai mult
Curățarea corpului NIVEA
Întrebări frecvente
Unii oameni își doresc să își ofere corpului îngrijire intensivă chiar sub duș, în timp ce alții au nevoie de un strop de prospețime ca să se trezească cu adevărat dimineața. Alții caută răcorire după un antrenament solicitant sau vor să economisească timp prețios atunci când fac duș și își hidratează corpul. NIVEA a dezvoltat un gel de duș care să răspundă fiecăruia dintre aceste nevoi.
Dacă ești genul de persoană care își imaginează că sare în apele reci ale oceanului sau că se plimbă prin grădini mediteraneene în timp ce face duș, un gel de duș revigorant este alegerea potrivită pentru tine. Gelurile de duș revitalizante NIVEA au un parfum minunat, asemănător brizei marine proaspete, citricelor sau fructelor și florilor exotice, fiind modalitatea perfectă de a-ți începe ziua cu bună dispoziție. Dacă îți place să faci dușuri lungi și să lași apa caldă și relaxantă să îți spele stresul, cremele de duș delicate NIVEA îți vor face bine ție și corpului tău. Spuma lor extrem de fină răsfață pielea cu ingrediente de calitate, iar parfumurile sofisticate îți încântă simțurile. NIVEA caută permanent noi surse de inspirație pentru parfumuri, astfel încât gama noastră de geluri de duș oferă multă varietate. Te poți bucura mereu de noi geluri de duș care te inspiră cu arome deosebite. Gelurile de duș care conțin uleiuri de calitate lasă pielii o senzație de hrănire intensă. Ele oferă îngrijire suplimentară pielii, lucru deosebit de avantajos pentru pielea uscată. Pielea sensibilă va beneficia de un gel de duș cu extract natural de mușețel, în timp ce pielea foarte uscată ar trebui să se bazeze pe uleiuri de duș extra-hrănitoare. Cu particule exfoliante fine care fac pielea vizibil mai netedă, un scrub de duș are efect de curățare și îngrijire în același timp.
Bărbații își doresc în mod natural să ofere pielii lor îngrijire optimă la duș. Gelurile de duș NIVEA MEN au parfumuri masculine distinctive și formule pentru o piele cu aspect sănătos. Oferă-i zilei un început deosebit de proaspăt cu un gel de duș revigorant care conține mentol și miroase a mentă de apă. Gelurile de duș speciale pentru sport sunt un adevărat răsfăț după antrenament: curăță temeinic pielea și părul și oferă corpului energie reînnoită și o senzație de prospețime de durată în același timp.
Dușul nu este singurul lucru benefic pentru corpul tău – pentru o piele catifelată și luminoasă este important să aplici în mod temeinic o cremă de corp după duș. Însă mulți oameni sar peste acest pas din lipsă de timp dimineața sau din cauza senzației că unele creme lasă un film pe piele dacă nu sunt complet absorbite. Produsele inovatoare In-Shower de la NIVEA revoluționează experiența noastră de duș și îngrijire corporală. Produsele In-Shower se aplică pur și simplu pe pielea udă, curată și se clătesc sub duș. Rezultatul este absența oricărei senzații lipicioase – rămâi doar cu o piele frumos hrănită, catifelată la atingere.
Poate crezi că, în materie de produse pentru curățarea corpului, nu există prea multe în afară de creme și geluri. Dar în gama de produse NIVEA îți oferim mult mai mult. Specialiștii NIVEA sunt mereu în căutare de texturi și ingrediente noi, inovatoare, pentru a-ți oferi rezultatele pe care le cauți. De aceea, în gama noastră pentru curățarea corpului, îți punem la dispoziție loțiuni de corp unice, pentru duș, care pot fi folosite direct în timpul dușului pentru a economisi timp dimineața, lăsând în același timp pielea complet fină și hidratată. Și mousse-uri pentru curățarea corpului, cu texturi ușoare, aerate, care curăță blând. În plus, oferim uleiuri de duș și creme cu perle de ulei pentru o hidratare intensă și răsfăț. Noua noastră gamă pentru curățarea corpului include și formule cu argilă, pentru o curățare deosebit de profundă și purifiantă. Pe lângă produsele noastre pentru curățarea corpului cu accente inovatoare, vei găsi întotdeauna și clasicele foarte eficiente pe care le cunoști și le iubești.
Nu este niciun secret că parfumurile pot influența puternic starea noastră de spirit. De aceea, la NIVEA alegem cu grijă parfumurile care completează produsele noastre pentru curățarea corpului și de aceea există o varietate atât de mare de arome din care poți alege – de la fructate și florale, la citrice și note marine. Dacă vrei să te trezești în timpul dușului de dimineață, îți oferim miresme stimulante precum lemongrass și moringa, care îți dau un plus de prospețime. Cauti ceva care să te liniștească seara înainte de culcare? Arome precum cacao și miere îți vor calma simțurile pentru relaxare supremă. Dacă preferi un parfum delicat, proaspăt, avem și note de bumbac și acvatice. Practic, dacă îți dorești o anumită stare de spirit în timpul dușului, o vei găsi în vasta noastră gamă de produse pentru curățarea corpului.











