Beiersdorf, producătorul NIVEA, crește la 50 de milioane de euro valoarea programului său de asistență internațională

Beiersdorf, producătorul NIVEA, crește la 50 de milioane de euro valoarea programului său de asistență internațională

Hamburg, 29 martie 2020 - Beiersdorf AG a anunțat astăzi un program imediat de finanțare internațională în valoare de 50 de milioane de euro pentru a sprijini comunitățile în lupta lor împotriva pandemiei COVID-19.

Stefan De Loecker, directorul executiv al Beiersdorf a declarat: „Au trecut doar două luni de când prima noastră donație a ajuns în Wuhan. COVID-19 s-a transformat de atunci într-o criză globală. Cu toții suntem împreună în această situație. Ca și companie, ne dorim să ne concentrăm contribuția mai ales asupra anumitor grupuri vulnerabile din societățile noastre, să le susținem și să contribuim la protejarea acestora. "

Prin urmare, Grupul Beiersdorf alocă 50 de milioane de euro pentru a ajuta la gestionarea crizelor, în special în epicentrele bolii, precum și pentru regiunile cu sisteme de sănătate publică slabe. Compania va face echipă cu organizații internaționale, precum și cu autoritățile locale pentru a aduce sprijin  persoanelor care au nevoie.

Printre măsurile imediate se numără:

  • Donarea a 1.000.000 de litri de dezinfectant. Beiersdorf a activat fabricile de pe cinci continente pentru a produce dezinfectante. Drept urmare, ne dublăm angajamentul făcut acum două săptămâni.
  • Donarea a cel puțin 5.000.000 de produse NIVEA pentru îngrijirea pielii și a mâinilor personalului medical din întreaga lume a cărui piele este în prezent deosebit de afectată.
  • Sprijin financiar direct pentru ONG-uri, atât organizații internaționale, cât și parteneri locali ai grupului Beiersdorf, care se confruntă în prezent cu provocări extrem de mari. 
  • Pe măsură ce angajații Beiersdorf se mobilizează pentru a sprijini comunitățile locale, Beiersdorf se angajează să dubleze orice donații personale ale angajaților.

Ștefan De Loecker: „Este o criză istorică de o magnitudine excepțională. Suntem convinși că lupta împotriva COVID-19 necesită mult mai mult efort, unitate și colaborare. Am numit programul nostru „Care Beyond Skin”. Acesta exprimă angajamentul nostru de a depăși motivația principală a business-ului nostru – de a avea grijă de pielea oamenilor - pentru a maximiza contribuția noastră.”