Epuizarea fizică, stresul sau un stil de viață nesănătos pot determina corpul să consume mai mulți nutrienți pentru a se regenera, creând astfel și o nevoie mai mare de Q10. Acest aspect poate avea un efect negativ asupra pielii. Pierderea elasticității și a fermității pielii poate apărea ca efect al distribuirii de către organism a unei cantități din ce în ce mai mari de Q10 în zonele din corp în care este nevoie.
Teoretic, ar fi nevoie de aproximativ 30mg de Q10 pe zi; este posibil însă ca pielea ta să nu aibă parte de atât de mult fără suport din exterior.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, producția de coenzima Q10 scade, de aceea avem nevoie să o luăm și din surse externe, precum produsele de îngrijire sau alimentele.
NUTRIȚIE PENTRU PIELE
Multe tipuri de alimente sunt bogate în coenzima Q10. Printre ele se numără carnea de vită sau cea de pui, peștele de mare, ouăle, uleiurile vegetale, nucile, migdalele, soia, cartofii și legumele verzi precum spanacul sau broccoli-ul.