Lilly & Madelaine’s Story

ATINGEREA UMANĂ MI-A SALVAT VIAȚA

Madelaine și Lilly sunt surori gemene. Locuiesc în Hamburg, Germania, le place muzica Hip Hop și împărtășesc tot una cu alta. Sunt de nedespărțit încă de la naștere, de când Lilly i-a salvat viața surorii ei.

Lilly & Madelaine’s Story (1:57)


1

Un început greu

În fiecare an, peste 15 milioane de bebeluși se nasc prematur. În cazul lui Lilly și Madelaine, au fost 9 săptămâni înainte de termen. Amândouă au luptat pentru a supraviețui: erau monitorizate constant într-un incubator, fiind necesar și un ventilator ce le ajuta să respire. Șansele lui Madelaine însă erau mai mici: se născuse cu o gaură în inimă. 

Când te uiți la primele poze de familie, ce simți? Te recunoști sau ai impresia că te uiți la altcineva? 

M: Pozele arată realitatea de atunci, și de acum –am fost împreună mereu. Părinții noștri ne-au spus de mici cât de dificile au fost primele săptămâni și că eram aproape să murim. Din fericire, una din asistente a avut ideea de a ne pune  pe amândouă în același incubator...
L: În incubator unde ne îmbrățișam , unde degețelele noastre se atingeau. Din acel moment, șansele noastre de supraviețuire au crescut. După o perioadă de timp a început și Madelaine să respire singură, iar gaura din inima ei se închisese. 
M: Mama noastră era prea fragilă să ne viziteze în secția de neonatologie, așa că tata ne făcea de fiecare dată poze. Nu erau prea multe de fotografiat însă. Eram foarte mici și în jurul nostru erau doar tuburi.
 
“Prietenii noștri mereu spun: Nu e normal să fiți atât de apropiate!”

Lilly

2

O conexiune pe viață

Conexiunea dintre voi, s-a schimbat în vreun fel de la naștere?

L: Toți prietenii noștri spun că nu au văzut niciodată gemeni sau frați atât de apropiați așa cum suntem noi. Ei spun mereu : “Nu e normal să fiți atât de apropiate!” De fapt, rareori se întâmplă să fim separate mai mult de o oră. Ne e prea dor să stăm despărțite mai mult timp.
M: Mă îngrijorez mereu când vine de vorba de  Lilly. Când mergem la schi sau cu bicicleta, Lilly trebuie să călătorească mereu în fața mea. Altfel m-aș întoarce constant pentru a mă asigura că nu i se întâmplă nimic.
L: Suntem la fel de apropiate ca atunci când ne-am născut. Ne îmbrățișăm  în fiecare zi.

 

Timpul trece. Puterea atingerii rămâne.

“Am simțit și ca mamă, și ca medic: atingerea umană poate vindeca.”
Prof. Tzipi Strauss

Prof. Tzipi Strauss

Prof. Tzipi Strauss – Șeful secției de neonatologie al centrului medical Sheba, Tel Aviv, Israel

Acolo unde știința și supraviețuirea se întâlnesc

“Îngrijirea în stil cangur” a început în Bogota, Columbia, în anii 1970, pentru a aborda ratele ridicate de infecție și mortalitate din spitale din cauza aglomerării și a  lipsei de incubatoare. Mamele au fost încurajate să aibă contact cu bebelușii lor, piele pe piele, pentru perioade îndulengate și în timpul alăptării. Morbiditatea și mortalitatea în rândul sugarilor a scăzut rapid. În anii care au urmat, multe studii privind “îngrijirea în stil cangur” au validat numeroasele sale beneficii substanțiale și de lungă durată pentru bebeluși și familii. Printre beneficiile sale raportate se numără stabilitatea cardiorespiratorie și a temperaturii, o mai bună organizare a somnului, performanțe îmbunătățite la evaluările comportamentale, reacții adverse reduse la proceduri dureroase și o îmbunătățire a mediilor familiale.

Stimularea tactilă: unde știința și supraviețuirea se întâlnesc

Copiii prematuri încetează adesea să respire, dar o simplă atingere îi stimulează să respire din nou. Cu toate acestea, în viata de spital de zi cu zi, este dificil pentru asistentele medicale să atingă din timp fiecare copil născut prematur. Din fericire, cercetătorii din Leipzig au dezvoltat o metodă care poate fi utilizată pentru stimularea semi-mecanică a copiilor prematuri. NIVEA promovează acest proiect pentru a crește șansele de supraviețuire a copiilor prematuri.

Citește mai multe

Povești unde atingerea umană a salvat vieți

Acești oameni ne-au povestit întâmplările în care o atingere le-a salvat viața. Povestea ta care este?
Sandra, Germania

Fiul nostru s-a născut cu 12 săptămâni prea devreme. A trebuit să petreacă 9 săptămâni în secția de neonatologie. Îl țineam în aproape de noi, pe pielea noastră, în fiecare zi, pentru a-i putea oferi căldura de care avea nevoie. Această metodă se numește “îngrijirea în stil cangur”. Astăzi, fiul nostru are 2 ani jumătate și este un bebeluș frumos și fericit.
Richard, SUA

Am ieșit într-o zi la plimbare cu prietena mea pe malul râului Delaware. Am decis să intru în apă și am dat de niște pietre alunecoase. Am alunecat pe una din pietre, lângă care se afla o groapă adâncă și în care am căzut cu picioarele înainte. Încercam să ies la suprafață, și cu un ultim efort am reușit să ridic mâna dreaptă. O secundă mai târziu, am simțit cum cineva încerca să mă ridice și să mă ajute să ies din apă. Era tânăra respectivă! Era la câțiva metri de mine și nu mă văzuse ieșind la suprafață. Simțind mâna ei, am știut că nu voi muri. A fost o experiență intensă și importantă.
Lisa, Germania

Bebelușul nostru urma să se nască în mijlocul pandemiei. Intrasem în travaliu de 2 zile. Soțul meu nu avea voie să intre în sala de nașteri. Aveam parte de verificări constante. Însă, în ciuda acestor verificări, mă simțeam singură – eu și cu durerea mea. Apoi s-au schimbat turele moașelor și cea nouă a venit să mă salute și mi-a pus mâna pe spate. A fost prima atingere de care avusesem parte de când mi-a fost indus travaliul. Acest mic gest de afecțiune fizică mi-a dat putere. În acel moment, a revenit speranța că voi reuși să aduc acest copil pe lume.