ARTICOLE NOI ÎN FIECARE LUNĂ

Februarie 2010

Fă-ţi prietenii fericiţi

Fie că este vorba de un singur prieten foarte bun sau de un grup de prieteni apropiaţi, -prietenia ocupă un loc aparte în viaţa noastră. Multe femei sunt suficient de norocoase ca să-şi menţină prieteniile apropiate mulţi ani, ba chiar pe parcursul întregii vieţi. Şi… fiindcă gesturile mărunte ajută la menţinerea prieteniilor, am vrea să-ţi împărtăşim câteva trucuri despre cum să-i oferi o zi frumoasă celei mai bune prietene.

Bucură-te de pregătiri, pentru că eşti pe punctul de a scormoni printre amintiri – fie de una singură sau împreună cu grupul de prieteni care este legat de ele. Aşează-te confortabil în faţa unei ceşti cu ceai fierbinte şi retrăieşte unele dintre cele mai frumoase amintiri împreună cu prietena ta, mai ales ocaziile memorabile sau întâlnirile voastre, dar şi momentele mai dificile prin care aţi trecut împreună. Astfel sunt generate vibraţii pozitive care fac să apară ideea perfectă.

Marile surprize ar trebui bine gândite înainte. Care femeie ar spune “nu” când e vorba de pregătiri speciale pentru o astfel de ocazie? Niciuna nu vrea să apară în poze nemachiată sau…ce femeie şi-ar dori să iasă la un club în hainele obişnuite, cu care merge la serviciu? Strecoară câteva aluzii sau planifică o ieşire simulată fără să renunţi la surpriza în sine, astfel încât “victima” ta să nu-şi facă vreun program în ziua respectivă, pentru ca tu să te poţi pregăti corespunzător. Sau…poţi să induci fiecăruia starea de spirit necesară pentru petrecerea surpriză mergând, de exemplu, la sala de fitness.

Se apropie vreo zi de naştere sau aniversare? Ce-ai zice de un eveniment în exclusivitate? Ai putea organiza vizionarea specială a unuia dintre filmele preferate ale prietenei tale, într-un mic cinematograf. Sau, puteţi petrece o seară de neuitat într-o galerie de artă organizând o masă festivă gen bufet suedez apelând la firmă de catering sau la serviciile unui restaurant local, care să asigure mâncarea şi băutura.

O vacanţă petrecută în oraşul tău ar putea deveni, la fel de bine, sursa unor momente magice, de neuitat. Planifică o petrecere în pijamale, între fete, cu saltelele întinse pe podea, râsete şi veselie pentru toată seara, molfăială şi bătaie cu perne, depănând amintiri şi uitând complet de rutina de zi cu zi. Sau…petrece o noapte într-un hotel ieftin pentru tineret, din oraş. Bucură-te să cunoşti oameni din toată lumea chiar în pragul uşii tale, iar a doua zi dimineaţă ieşi în oraş la un mic dejun târziu, potrivit ocaziei.

Acestea fiind zise, oricine ştie că, o seară petrecută spontan la film sau la o cină cu prietenii este întotdeauna o schimbare binevenită care adânceşte prietenia şi în acelaşi timp detensionează stresul pe care-l acumulăm zi de zi.

Ura! Trăiască prietenia!

Votează acest articol

(Voturi: 17, Media: 3.18)

www.nivea.ro